Campionatul National de Spinning de pe Mal, etapa 3 - Doda Pili
Bullets Purple Bullets Green 25 iul 2019

Campionatul National de Spinning de pe Mal, etapa 3 - Doda Pili

 

Etapa a 3-a in Campionatul National de Spinning de pe Mal a avut loc la Doda Pili, comuna Margau, judet Cluj si a fost una dintre cele mai frumoase etape organizate in campionatul nostru, iar acest lucru se datoreaza raului Somesul Cald (o pista ideala pentru concursuri), dar, in acelasi timp, a contat si specia de pastrav pentru care am concurat si anume, pastrav indigen. Desi SpinnPro Fishing Club a fost organizatorul acestei etape, iar oboseala acumulata ca totul sa iasa perfect a fost destul de mare, membrii clubului s-au descurcat destul de bine si in timpul concursului. La sfarsitul acestuia majoritatea au intrat in puncte in cursa pentru lotul National. 

 


In prima zi de concurs, desi toata lumea stia ca pastravii indigeni populati sunt intre 14-20 cm, iar apa destul de mica, am inceput din start cu rotative mici. Smith AR-S-ul nr. 1, dar cu ancorele schimbate, recuperata incet la suprafata apei, cu varful lansetei ridicat, a fost naluca castigatoare in prima mansa din celor doua zile, urmand ca urmatoarele doua manse sa se schimbe total, majoritatea pestilor prinzandu-i doar pe gume si ma refer la Prime, Giannazzo Lursen, Berkley Honey Worms sau Nymph sau Crazy Fish Worms. Pastravii fiind mici, gumele trebuiau rupte, astfel ajungand la un moment dat sa pescuiesc chiar cu un sfert de guma, pe jiguri de 0.2-0.6 g, cu carlige numarul 10.  

 


In mansele acestea ideea era sa pescuiesti in zone greu accesibile, adica in malul opus, cu lanseuri precise in special zonele cu umbra. Diferenta la intepatura dintre indigen si curcubeu este ca, spre deosebire de curcubeu, unde inteparea vine direct dupa atac, la indigen trebuia sa stai 2-3 sec sa inghita naluca, daca nu in 80% dintre cazuri il scapai in drill. Ultima mansa a foat si cea mai dificila. Trebuia incercat ceva nou pe langa gume...si astfel am incercat cu ceva voblere. Apa fiind mica, aveam nevoie de voblere mici cum sunt cele de la Duo Ryuki de 3.8 cm sau chiar hand made de 2.5 cm. Rezultatele au aparut, nu multe, dar indeajuns cat sa-mi fac pestii. Combo-ul folosit a fost un St. Croix Avid 1.5-7 g Light, mulineta Stella 2000 S, fir Yamatoyo Famel 3 lb. 

 


Astfel, cu un loc 3 in prima zi si un loc 1 in cea de a doua zi, am reusit sa ma clasez pe locul 4 in aceasta etapa si sa fac punctele necesare ca dupa trei etape din acest Campionat National la Mal 2019 sa urc pe primul loc la general.
Dupa parerea mea, acest concurs a fost un adevarat succes avand in vedere pista de concurs si pestele populat (pastrav indigen), pentru ca la Campionatele Mondiale ne batem doar pe indigen. Fire intinse tuturor!!