Inspiratiile unui debutant: pescuit la stiuca contratimp
  • Postat de: Vlad Dumitrescu

  • Publicat in: Blog Pescuit

Inspiratiile unui debutant: pescuit la stiuca contratimp

De cativa ani buni urmaresc cu mare interes concursurile de pescuit la rapitori, din cadrul Ligii Romane de Spinning . Pe langa driluri cu pesti si imagini de neuitat cu stiuci sau salai capitali, sentimentul ca nu sunt acolo incepuse sa ma apese din ce in ce mai tare. In fiecare an merg la toate expozitiile de pescuit, iar atunci cand trec pe langa un magazin de pescuit nu ratez ocazia sa intru pentru macar 5 minute sa vad ce noutati au mai aparut. Informatia despre momeli si diversitatea acestora este enorma in zilele noastre. Foarte multe tipuri de naluci si cel putin la fel de multe tipuri de tehnici si de accesorii ne lovesc imaginatia de fiecare data cand intram in contact cu fenomenul. Ce conteaza de fapt atunci cand mergem la pescuit este sa avem multa inspiratie. Aceasta sclipire interioara ne poate aduce mai multe satisfactii decat un munte de echipament si naluci. Fiind inspirati putem salva o partida care altfel ar fi fost doar un alt esec sau, cel mult, o iesire banala. De curand, am trait experienta unui pescuit in conditii de concurs la un nivel extrem de competitiv: prima etapa de pescuit la rapitori a anului desfasurata la Uzlina. Aici, 41 de participanti, printre care nume grele in spinningul romanesc, se pregateau sa faca ravagii printre stiucile de la Cormoran. Inspiratia a fost cea care, zic eu, a facut diferenta. In prima mansa, repartizat in sectorul I si necunoscand balta, decid sa pescuiesc la oscilanta, o naluca deja clasica pentru stiucile deltei. Ca echipament, am folosit o lanseta cu actiune medium-fast de 2.10 m, o mulineta Okuma Trio de 2500 incarcata cu fir textil de 22 lb. Adancimea apei varia intre 1,5 m si 0,5 m asa ca incerc sa joc oscilanta alternand opririle bruste cu recuperari rapide la suprafata. Pe langa oscilante mai aveam pregatite in barca inca de la start, si alte naluci de incredere pe care sa le am la indemana. 1 Dupa cateva zeci de lanseuri nu reusesc sa prind nimic, asa ca decid sa sa trec pe ceva cu vibratie mai puternica, si montez o rotativa cu care sparg gheata. Reusesc sa creez un haos in barca cu bagaje, truse si alte echipamente, mai insist putin, iar dupa cateva minute pun pe agrafa o marlita ce-mi readuce zambetul pe buze. Lansez si recuperez rotativa fara rezultat in timp ce culoarea firetiger a swimbait-ului Soft 4Play imi face cu ochiul dintre naluci. Plin de incredere, o fixez la capatul strunei, incep sa o joc usor si cu rabdare pe langa palcurile de stuf. La doar 3 metri de barca atacul nu ma mai surprinde. O stiuca de 66 de cm cade prada ispitei dungate, colorata exotic. 2 Trecuse de ora 13:00, iar timpul ramas pana la finele primei manse ma apasa din ce in ce mai tare pe umeri. Stresat de imaginea agrafelor goale, o inspiratie de moment ma face sa montez rapid un shad de dimensiuni mari si culoare aprinsa, apropiata de cea a firetiger-ului. In mai putin de 2 ore aduc la barca inca 4 stiuci, totalizand 7 pesti, ce aveau sa ma plaseze la finalul mansei pe locul 11 din 21 de concurenti in grupa. Decid sa incep mansa a 2-a cu un swimbait “Perch” de 13 cm. Ca tehnica de pescuit, lasam naluca sa cada pe substrat, recuperand-o lent si incercand sa o tin cat mai mult in coloana de apa. Dupa cateva lanseuri, o imensitate de stiuca iese din intunericul stufului, atacand swimbaitul si reusind spre uimirea mea sa-mi rupa struna de 14 lb. Nesansa a fost ca acea naluca fusese si ultima din setul de 3.Soft 4 Play Perch Adrenalina isi facuse deja simtita prezenta, iar un sentiment de graba incepe sa ma cuprinda. Inspiratia ma face sa leg rapid shadul cu care avusesem succes in finalul partidei din prima mansa. Armez shadul cu un jig Owner de 6 grame cu carlig de 5/0 si reincep pescuitul. Observand ca atacurile au loc intre ape, imi adaptez rapid tehnica de recuperare, iar la ora 12:00 aveam deja 12 stiuci, toate punctabile, iar 3 dintre ele aveau peste 73 de cm. Termin mansa a doua cu 20 de  stiuci, un numar impresionant pentru un debutant aflat pe o apa necunoscuta intr-un concurs dominat de prezenta atator nume sonore in competitii. La final, 41 de concurenti au reusit sa aduca la barca, in cele doua manse, aproximativ 830 de stiuci, adica o lungime totala de peste 500 de metri. Probabil un record al concursurilor de stiuca din ultimii 5 ani. In ceea ce ma priveste, ma simt pe deplin satisfacut de rezultat, insa nu cred ca as fi reusit daca nu as fi fost intr-o continua miscare pe apa si, mai mult ca sigur, ca inspiratia de a utiliza nalucile castigatoare a fost factorul decisiv in clasarea mea foarte buna la debutul in competitiile nationale. Captura 2