Pontoon21 Awaruna - radiografia unei naluci polivalente
Bullets Purple Bullets Green 17 sep 2016

Pontoon21 Awaruna - radiografia unei naluci polivalente

   Oferta pietei halieutice autohtone in ceea ce priveste nalucile suple s-a diversificat simtitor in ultimii ani, ajungand in prezent la o varietate a produselor ce pune in dificultate chiar si pe cei mai experimentati potentiali cumparatori. De la fabricanti americani, europeni, japonezi si nu in ultimul rand romani, consacrati ori aflati la inceput de drum, gama de modele, dimensiuni si cromatica a acestor produse este de-a dreptul covarsitoare. Sunt convins ca fiecare dintre noi, pescarii la rapitor, detine un set de criterii si filtre valabile prin care isi selecteaza echipamentul si in special nalucile pe care le utilizeaza. Ne bazam in mare masura pe propria experienta, ori pe impactul vizual pe care acetsea il au asupra noastra, insa exista intotdeauna cel putin un loc liber in trusa fiecaruia dintre noi, destinat noului sau experimentului.

   In toamna anului 2013 magazinul BigFish lansa in exclusivitate pentru Romania gama de swimbait-uri suple Awaruna, produse de compania japoneza Pontoon 21. Modul în care sunt ambalate si prezentate, design-ul ingenios, calitatea foarte buna a materialelor din care sunt confectionate, solutiile cu care acetsea sunt impregnate, constituie toate elemente care le conturau, inca de la aparitie, ca pe un rival serios al reputatelor softuri nipone din categoria premium. Forma acestora (corp foarte suplu brazdat de nervuri laterale proeminente si paleta inotatoare caudala supradimensionata) a fost proiectata si realizata pentru a genera vibratii accentuate, dublate de o evolutie impecabila atat in conditiile recuperarilor foarte lente cat si rapide din timpul pescuitului.

   Le-am utilizat cu incredere, obtinand rezultate bune si foarte bune inca de de la primele partide de pescuit, la biban, salau sau somn, indiferent de anotimp. Pot fi asezate cu usurinta pe jiguri normale sau articulate, dar si in monturi mai complexe de tip Carolina sau Texas. Santul pozitionat pe spatele swimbait-ului soft, menit sa ascunda perfect varful carligului in corpul acestuia, permite ansamblului offset/naluca sa exploreze in conditii mai mari de siguranta structuri submerse complexe, prezente in zona substratului. Vibratiile puternice din timpul recuperarilor sau stoparilor, generate de coada supradimensionata in raport cu restul corpului, sunt stimuli esentiali provocarii reactiei pestilor rapitori. Chiar si in cazul unor lestari minime, in momentele de pauza, atunci cand naluca plonjeaza lent in profunzime, aceasta evolueaza ireprosabil.

   O alta importanta particularitate a gamei Awaruna este reprezentata de combinatia originala de pigmenti si glitter (Rinocoal) ce intra in componenta materialului din care sunt confectionate nalucile, multumita careia imaginea generala a acestora este foarte apropiata de cea naturala. Pe langa aspectele formale, estetice si cromatice, Pontoon 21 a gasit un raspuns si pentru factorul durabilitate. Amestecul moale dar totodata rezistent de plastice din care sunt fabricate aceste swimbait-uri (Gumexim) face posibila, pe de o parte, pastrarea pentru o perioada de timp indelungata a proprietatilor initiale ale materialului (forma si flexibilitate), iar pe de alta, folosirea lor fara prea mari probleme la atacuri repetate ale dintilor salailor.

   Varietatea cromatica (peste 40 de culori disponibile) si a dimensiunilor (1.5 inchi - 3.8 cm; 2.0 inchi - 5.1 cm; 2.5 inchi - 6.3 cm; 3 inchi - 7.6 cm; 3.5 inchi - 8.9 cm; 4 inchi - 10.2 cm; 4.5 inchi - 11.5 cm) in care se fabrica, ofera un grad mare de libertate pescarilor in selectarea taliei ori speciilor de pesti rapitori carora li se pot adresa cu aceste naluci. Momentan am folosit la pescuit doar modele medii si mari, avand dimensiunea minima de 3 inchi (7.6 cm), cu care am capturat majoritatea pestilor din ultima perioada de timp. Din vasta paleta de patternuri disponibile s-au evidentiat: Lemon Chartreuse - Fire Minnow(420) - 4 inchi (10.2 centimetri); Sea Green Pearl(439) - 3.5 inchi (8.9 centimetri); Tomato Pepper - Pearl Gold Flash Minnow(422) - 3 si 3.5 inchi (7.6 si 8.9 centimetri), cel puțin la exemplarele notabile de salau si somn.

   Experientele partidelor din ultima perioada de timp mi-au demonstrat faptul ca Awaruna nu este doar o gama de swimbait-uri suple impecabile estetic si tactil, ci si o naluca pe "gustul" speciilor de pesti rapitori ce populeaza apele de ses si campie din Romania. Daca pana de curand lista mea de naluci soft preferate includea mai multe modele produse de doar doua companii americane de profil (Big Bite Baits si Bass Assassin), aceasta va fi de acum inainte completata cu modelul Awaruna, al companiei Pontoon 21. Incercati-l cu incredere si consider ca nu va mai lipsi niciodata din trusa voastra cu naluci soft...
   Fir intins !