Prin ochii unui debutant - Cupa Lucky John - CNSM 2018 - Lotru
Bullets Purple Bullets Green 15 nov 2018

Prin ochii unui debutant - Cupa Lucky John - CNSM 2018 - Lotru

 

Am ajuns vineri dimineata pe malul apei exact in momentul in care se pregateau de populare, iar pastravii curcubei erau destul de mari...Eu eram obisnuit cu indigeni mici, dar de aia eram acolo, sa ma adaptez si sa incerc sa fac o figura frumoasa. Am intrat in jocul celor mari, stingher si temator, dar manat de curozitatea si dorinta de a participa la un concurs alaturi de idolii mei in pescuit. 

 


Pentru ca experienta mea era limitata la acel moment in pescuitul cu gume la pastrav am insistat mai mult pe voblerele si rotative. Nivelul raului era perfect, apa era limpede, sectorul de concurs foarte variat ca si structura, de la zone cu bolovani si repezisuri la zone in care apa era mica si lina.

In antrenamente am inteles ca pestii stateau in zone cu curent puternic asa ca se impune folosirea voblerelor pe care puteam sa le tin in zona fierbinte. Am identificat doua moduri in care ii facem sa atace, tinut in loc si jercuit din varful lansetei la interval regulate de timp sau recuperate continuu. In special, pe DUO Ryuki 45S Anodized Red Gold si Smith D Incite 53 mm patern natural, pe care putem sa le jercuiesc, iar voblerele ce au dat rezultate bune recuperate liniar au fost Lucky John Pro Series Basara 4cm 103 S si Jackall Tricoroll 55 mm 3.2g Gold Yamame S. Ei bine, pentru ca am avut multe prezentari aveam moralul bun. 

 


Am schimbat si firul ce il aveam, la recomandarea baietilor, am pus Yamatoyo Famell Trout Sight Edition de 3.5lb, un fir dedicat pescuitului la pastrav pe rau.
Seara mi-am pus in trusa toate voblerele care stiam ca stau bine in curent si rotativele de la Smith, pentru locurile unde trebuie sa abordez apa mica fara curent puternic. La tragerea la sorti cad in grupa B sector D. 


Sectorul de concurs era numai bun de pescuit cu voblere asa ca pun in aplicare ce am invatat in antrenament, iar nalucile ce au confirmat au fost Duo Ryuki si Smith D Incite, iar in momentele in care nu mai dadeau pe stilul jercuit puneam Lucky John Basara, Tricoroll si ceva voblere hand made, trase liniar, dar lipsa de experienta in concursuri, curentul puternic si o lanseta putin prea rapida m-au facut sa ratez multi pesti in drill.
Cu toate acestea, termin ziua de concurs pe un neasteptat loc 5 in grupa si un loc 18 la general.

 

 

A doua zi cad din nou pe acelasi sector de concurs, doar ca am plecari mult mai proaste si locurile fierbinti erau mai tot timpul ocupate asa ca, incep sa alerg de pe un stand pe altul, sa ciupesc cate un peste, iar acum m-au salvat rotativele AR-S de la Smith nr 1 in special, corp portocaliu si corp galben cu care puteam sa abordez din aval spre amonte fiecare piatra sau structura unde putea sa se ascunda vreun pastrav. Cand prindeam cate un vad cu curent ma salva acelasi vobler, care si in prima zi mi-a dat cei mai multi pesti, Duo Ryuki. Termin pe un loc 6 la mine in grupa si pe 20 la general la finalul celei de a doua zi.

Acest concurs se incheie pentru mine cu un loc 20, care imi aduce primul punct in campionatul national.
Cel mai valoros a fost pentru mine faptul ca am vazut si am invatat lucruri noi, am inteles ce trebuie sa schimb la echipament, unde trebuie sa ma mai antrenez si nu in ultimul rand, am cunoscut oameni extraordinari. 

 


Pentru mine a devenit un drog frumos pe care il recomand tuturor celor care pescuiesc la spinning, care vor sa se autodepasesca si sa traiasca experiente minunate alaturi de campioni.