SMART PE 4X- Un alt fir textil Made in Japan

SMART PE 4X- Un alt fir textil Made in Japan

Tehnologia japoneza de fabricare a firelor de pescuit, fie ca sunt mono sau textile, este de multi ani numarul unu la nivel mondial. Fie ca sunt simple sau multifilament, obtinute prin rasucirea mai multor fire pentru a obtine o rezistenta mai mare, firele joaca un rol foarte important in arsenalul pescarului.

Oferta firelor textile PE (de fapt, este polietilena, banalul plastic) pentru pescuit este foarte larga in zilele noastre. Daca te iei doar dupa reclama, foarte rapid vei deveni confuz neintelegand de ce un fir PE poate costa 60 lei si de altul, poaet chiar la o cantitate mai mica, de 5 ori mai mult. Adevarul este ca tehnologia de fabricare difera foarte mult, insa asta este o discutie mult mai complexa. In realitate, pescarii ajung sa cunoasca care sunt firele cu cele mai bune proprietati, eventual cu cel mai bun raport calitate/pret.

De curand, a aparut pe piata autohtona firul Smart PE 4X, produs in Japonia pentru cei de la Favorite, de unul dintre liderii mondiali in productia de filamente de acest tip. Cu toate ca Favorite si-a facut deja un nume in piata lansetelor de spinning, principiul calitatii excelente oferita la preturi extrem de competitive se aplica si in cazul acestui nou fir.

Smart PE 4X este primul fir pe care Favorite l-a scos pe piata si asa cum reiese din denumire, este obtinut prin impletirea a 4 filamente High Grade PE, pentru o rezistenta sporita a firului (aproximativ de 3.5 ori mai mare decat a monofilamentului clasic).

In sectiune, Smart PE 4X este rotund, foarte aproape de rezultatul obtinut de alti producatori cu versiuni 8X (cu opt filamente in structura), putand pacali cu usurinta chiar si ochiul unui pescar experimentat. Firul se scufunda rapid si are o suplete naturala, usor de sesizat de pescar chiar de la primul contact.

 

 

Suprafata firului a fost impregnata cu un silicon special care actioneaza ca un repelent, dar si ca un lubrifiant. Firul isi va pastra astfel proprietatile initiale mai mult timp si va trece prin inele mai usor permitand pescarului sa atinga distante mari si precizie maxima in lanseu.

Un alt lucru important care trebuie avut in vedere este ca Smart PE 4X beneficiaza de un procedeu de colorare numit Lifetime Painting, cu scopul de mentine culoarea firului o perioada indelungata. E clar ca nu poate fi pe viata, dar sa ai culoarea 'proaspata' o perioada lunga de utilizare reprezinta cu certitudine un avantaj pentru cumparator. Majoritatea firelor de acest tip de pe piata sufera o decolorare rapida si creeaza pescarului mici probleme precum vizibilitatea redusa si murdarirea inelelor.

Favorite Smart PE 4X se livreaza pe role cu lungimea de 150 metri, care conduce la un raport excelent pret/metru. La aceasta cantitate veti putea umple un tambur de mulineta in cele mai multe cazuri fara sa fie nevoie de buraj. 

Smart PE 4X este disponibil in doua culori fluo, portocaliu si verde, si in dimensiuni intre 0.09mm si 0.296 mm (#0.3/5.1lb - #3/35lb).
Ca pret, lucrurile stau la fel de bine, firul fiind cu 20% mai ieftin decat produsele similare existente pe piata. Pe langa avantajele calitative oferite de Smart PE 4X iata ca si aspectul financiar este si el in favoarea cumparatorului.