Finala Campionatului National de Trout Area, 2017
Bullets Purple Bullets Green 31 mai 2017

Finala Campionatului National de Trout Area, 2017

 

In luna aprilie s-au disputat primele doua etape de Trout Area ale Campionatului National de Trout Area, prima pe 8 aprilie (la Varsag) si cea de a doua pe 22 aprilie (la Campul Cetatii). Primii sase clasati ai fiecarei etape, conform regulamentului, mergeau in finala din 13 mai, de la Bratioara, unde se desemnau primii trei clasati si implicit titlul de campion national. Dupa multe emotii si dificultati am reusit sa ma calific in finala. Si, practic, aici incepe povestea pe care v-o impartasesc si voua.

 


Dupa ce am invatat din greselile pe care le-am facut in primele doua etape, am inceput sa-mi revizuiesc tot echipamentul pentru competitie. Chiar daca pistele au fost diferite, era clar ca trebuia sa aduc imbunatatiri, in special in privinta firelor.

Dupa ce am schimbat firele, am revenit pe pista de la Bratioara, unde am facut o sedinta de antrenament. Nu m-a interesat in mod special sa testez naluci, ci mai mult sa observ diferentele intre pescuitul cu fir textil pe o lanseta moale, specializata si cel cu monofilament.

Mi-am cumparat special pentru antrenament firul textil Favorite Smart PE 4X, nou pentru mine, foarte subtire, cu rezistenta de 6.5lb, caruia i-am atasat un inaintas de fluorocarbon de 0.15 mm.

Am pescuit exclusiv cu Favorite Arena, versiunea 2.04 m, cu o plaja de aruncare intre 1.5 g si 5 g, cred ca 90% din concurs. A doua lanseta folosita a fost modelul Balance de la Favorite, varianta de 1.83m, cu plaja de aruncare intre 1-5g si careia i-am schimbat inelele, facand-o astfel putin mai senzitiva si mai usoara. Pe Balance am folosit exclusiv monofilament Stroft de 0.13 mm.

 

Am inceput startul pe cel mai favorabil stand din sectorul A, chiar la intrarea apei in bazin. Prima oscilanta cu care am inceput concursul a fost modelul Pirica de la Yarie (greutate de 2.6 g).Am pescuit clasic, pestii fiind activi in momentul startului si in cele 15 minute nu am schimbat naluca.

Am terminat cu opt pesti, acumuland 3 puncte asa ca a fost un start facut cu dreptul. Deja din mansa urmatoare lucrurile s-au schimbat radical si Valkein Hi Burst - imi aduce in minciog doi pastravi dupa ce realizasem ca pastravii devenisera foarte apatici. Incepand din a treia mansa incep sa jerk-uiesc practic oscilanta aproape pe loc in unele cazuri.

In mansa a treia, pastravii parca se speriau de naluci si in loc sa le atace le ignorau total, plimbandu-se la suprafata apei intr-un "dans" care te scotea din minti. Mai erau cateva minute si schimb ValkeIN-ul cu micro oscilantele Crazy Fish Lema si Fish Cory, foarte usoara si, la primul lanseu, incep sa o jerk-uiesc cu recuperari foarte lente.

Reusesc sa intep al doilea pastrav, care imi aducea inca trei puncte. Zic in gandul meu: "Sunt in carti...tine-o tot asa Vio!". Cu putin timp inainte de final si de prima pauza incepe sa ploua. Incet apa se transforma si capata nuante pamantii. Pestii se retrag pe substrat spre celalalt capat, la deversor, unde mai ramasese o urma vaga de apa putin mai curata.

Sosise momentul sa trec pe linguri medii si grele. Pana spre finalul concursului am alternat intre SV Fishing Lures si Yarie-Jespa. Am pescuit foarte lent in apropierea substratului, cu pauze lungi intre reprizele de recuparare. Pe "stop" am agatat un singur pastrav, restul pe recuperare foarte lenta. A fost foarte greu, aveai impresia de multe ori ca pescuiesti de fapt intr-un bazin gol.

Culorile pe care am insistat si am avut incredere au fost combinatii de auriu, negru, portocaliu, rosu si roz. Nu am cedat niciun moment si am insistat pana atacul pastravului m-a lovit, iar bucuria si adrenalina din acele momente nu v-o pot descrie. Numai daca o simti pe pielea ta intelegi cu adevarat ceea ce se intampla in joc.

 


In finala mare am pescuit cu lanseta Favorite Balance si am folosit oscilanta Koketka de la SV Lure Fishing de 3.8 g, model PS14, arsenalul greu cum imi place sa-l numesc. Si pentru ca la Campul Cetatii acest model nu a tinut cu mine, acum mi-a adus victoria. Mi-amintesc ca am si pupat-o. Chiar merita. Nu a facut altceva decat sa se unduiasca pe recuperare continua si pistruiatul a lovit-o. Asta a fost. O poveste adevarata.

In incheiere, pot sa va spun cu bucurie ca am concurat alaturi de sportivi adevarati. Am avut ce sa invatam unii de la ceilalti. Pana la urma, asta e si scopul, sa evoluam.


Vreau sa multumesc inca o data organizatorului - Trout Area Romania, gazdei - Pastravaria Bratioara, sponsorului aceste finale - magazinul de articole de pescuit Big Fish, lui Calin Bordos Photography pentru imaginile extraordinare pe care le-a imortalizat, lui Liviu Voicu pentru sfaturile utile, colegilor de club si nu in ultimul rand, tuturor participantilor la Finala Campionatului National de Trout Area.